Tânjeam după o partidă de pescuit la babuşcă şi nu ştiam unde să o găsesc. Zvonurile cum că ar fi prin diferite locuri mă lăsau rece, deoarece nimeni nu confirma sută la sută prezenţa acesteia pe vreo apă din jurul oraşului Timişoara. Până la urmă însă, Operaţiunea Babuşca a fost încununată de succes.
Sesiune de pescuit la babusca
Primul contact cu acest peşte l-am luat în anul 2008, pe canalul Dunăre-Marea Neagră, la Medgidia, loc în care s-a desfăşurat Finala Naţională pe Echipe din acel an. La acea vreme, nu puteam să-mi imaginez cât de frumoasă şi tehnică poate fi o partidă de pescuit la babuşcă, mai ales pe acea locaţie. Am fost cam tolomac în primele zile, după care m-am mai deşteptat.
Bineînţeles că nu am învăţat tot ce se putea pe acea pistă, dar cât de cât m-am mai luminat. Cu aceste amintiri în cap, încep să caut locuri unde aş putea să mai descopăr câte ceva din tainele acestui peşte.
Din gură în gură, din pescar în pescar, aflu despre un vechi canal care ar deţine cantităţi importante de babuşcă. Cam greu să afli în ziua de azi locuri cu peşti, acestea sunt ţinute în secret de către cei care le cunosc.
Astfel, din respect pentru cei care mi-au indicat locul, n-o să-l pomenesc aici. Important este să urmăriţi atent desfăşurarea partidei şi să încercaţi să aplicaţi cam acelaşi „tratament”, în cazul în care daţi de bancurile de babuşcă.
Începem cu nada, care, în cazul babuştii, face jumătate din reuşita partidei de pescuit. Pentru un minim necesar, am ales să folosesc două kilograme de Special Concurs, o nadă care are priză la orice tip de peşte paşnic de pe la noi. Pe lângă asta, am adăugat un kilogram de grâu fiert Maros Mix, colorant negru Tracix şi cânepă prăjită şi măcinată.
Nu am ales să folosesc pământ în nadă, deoarece serviciile secrete din Banat îmi spuseseră că densitatea este una acceptabilă de peşte şi, astfel, mi-am dat seama că nu aveam nevoie de o nadă săracă în componente.
Amestecul nadei este cel bine ştiut, cu un mic amănunt pe care voi pune accent, şi anume introducerea colorantului şi umectarea uniformă, pentru ca acesta să fie răspândit uniform în toată nada. După golirea celor două kilograme de nadă în bacul mare, de 40 litri, se va adăuga, răspândit pe suprafaţa nadei, colorantul.
Cu ajutorul pulverizatorului, setat să pulverizeze puţin mai gros, începem să amestecăm energic nada. Când spun energic, înseamnă energic. Bormaşina cu mixer pentru nadă ar fi cea mai bună soluţie, dar nu o deţine toată lumea. Aceasta, pentru mine, a devenit obligatorie în geanta cu accesorii.
În lipsa bormaşinii, mâinile noastre se pot transforma, cu ceva efort, în cea mai tare maşină de amestecat nada, care ar face să pălească orice Bosch cu pretenţii. Amestecând bine şi totodata adăugând apă la mix, Tracixul va începe să se dizolve, aşezându-se pe toată nada, transformându-i culoarea în cea dorită de noi, în cazul de faţă negru. De ce negru?
Prima babusca a sesiunii de pescuit
Simplu! Babuşca o vom găsi în general în ape limpezi şi curate, astfel ea fiind foarte vizibilă şi devenind totodată o ţintă pentru răpitori. O nadă deschisă la culoare ne-ar dezavantaja, creând contrast pe fundul apei, bancul de babuşti fiind foarte uşor de depistat de răpitori, iar acestea ar fi tot timpul pe fugă din cauza lor.
Pe canalul pe care pescuiesc sunt ştiuci mici din belşug, aşa că nu vreau să-mi asum riscuri. După colorarea mixului, am adăugat jumătate de kilogram de grâu fiert şi o mână de cânepă prajită şi măcinată.
Grâul şi arpacaşul sunt delicatese pentru babuşti, în general pentru peştii sălbatici, aşa că nu le ignoraţi! Restul de jumătate din punga de grâu l-am folosit la nădirea cu cupa. Nada fiind pregatită, începem pescuitul. După sondare, pentru a stabili culoarul de pescuit, cu mici emoţii încep nădirea.
Aleg să nădesc cu cupa din două motive serioase, şi anume: unu, nu vreau să fac gălăgie, deoarece nu ştiu ce mă aşteaptă, şi doi, vreau să nădesc în acelaşi loc, pentru a ţine peştele pe un perimetru cât mai restrâns.
Astfel, toată partida mea urma să se desfăşoare pe un culoar cu o lăţime de 1 metru şi lung de vreo 3-4 metri. În rest, iarbă şi agăţături, soldate cu pierderi de strune şi cârlige. Standul de pescuit fiind aşezat, sondarea fiind făcută, am început nădirea şi pescuitul.
Pentru început, am dus cu cupa 6 bulgări de nadă de mărimea unei portocale mai mici. Pe lângă aceştia, am dus şi două cupe de grâu curat, destinaţia grâului fiind aceea de a se împrăştia în aval, pentru a crea o dâră pe care peştii să urce în vadul meu. Întreţinerea a fost făcută după fiecare 5-7 peşti prinşi, cu un bulgare mic de nadă şi grâu pe fundul cupei.
Sincer, nu am sperat că totul va decurge atât de bine. La 5 minute de la nădire, prima babuşcă îmi scufundă pluta şi poposeşte în minciog. După ea, un caras sălbatic, bătăios, îşi face apariţia la rândul lui, găsindu-şi propriul loc în juvelnicul încăpător. Astfel, timp de două ore de pescuit, distracţia a fost una garantată.
Babuşti peste babuşti, plăticuţe, roşioare şi un caras frumos au ocupat juvelnicul, cântărind 3,1 kg la sfârşitul partidei. Stilul a fost unul la pescuit în derivă, adică la viteză egală cu cea a curentului.
Am încercat să reţin pluta din când în când, dar nu am observat îmbunătăţiri în rândul capturilor. Cârligul de mărimea 16 a evoluat la aproximativ 4-6 cm deasupra substratului, deoarece acolo am observat că aveam cele mai dese trăsături.
Sunt şi cazuri în care babuşca se hrăneşte de pe fundul apei, dar vom observa că aceste situaţii se întâlnesc mai mult pe ape stătătoare.
Captura totala a zilei, cu multe babusti si cativa carasi
Struna de fluorocarbon cu grosimea de 0,10 mm a avut o lungime de 25 de centimetri, iar plumbajul a fost grupat deasupra strunei. Pluta de 1 g şi-a făcut pe deplin datoria, neavând nevoie de una mai grea, deoarece apa măsura aproximativ 1,2-1,3 metri, iar un gram a fost suficient.
Ca o paranteză la modul de hrănire al peştilor, noi, pescarii, ar trebui să ne dăm seama depre modul de hrănire al unei specii după felul în care este poziţionată, anatomic, gura acelui peşte.
Peştii care se hrănesc predominant între ape au gura poziţionată înspre faţa. Aici dăm exemplu babuşca, roşioara, cleanul, carasul, bibanul, obletele etc.
Cei care se hrănesc predominant de pe fundul apei, precum crapul, mreana, plătica, scobarul etc, vor avea cavitatea bucală poziţionată dedesubt, pentru a aspira cât mai bine hrana aflată pe substrat. Bineînţeles că felul de hrănire al peştilor nu este unul fix. Toate speciile se pot hrăni de oriunde în substraturile apei, în funcţie de concurenţa pe hrană.
Vom avea situaţii în care plătica va urca între ape pentru a prinde, mai repede decât celelalte surate, viermii care vin din praştia noastră. La fel şi babuşca; într-o apă stătătoare, îi va fi uşor să se aşeze perpendicular pe substrat, pentru a culege boabele de grâu, acestea neputând sta în suspensie.
Într-un curent mediu-puternic, acesteia îi va fi greu să se aşeze astfel, pentru a culege hrana de pe substrat. În cazul meu, babuştile culegeau mult mai comod boaba de grâu aflată pe cârlig, care evolua la câţiva centimetri de substrat, cu o viteză egală cu cea a curentului.
În orice situaţie, nu excludeţi pescuitul între ape, deoarece această decizie vă poate aduce multe avantaje.